Articole despre orasul Jibou.

» Orasul Jibou - Daroczi Iosif, Daroczi Viorica, Coste Gheorghe, Coste Daniela (accesari: 4364)

» In sus si in jos prin Salaj - (fragment) - Beke György (accesari: 2054)

» Legenda Dealului lui Rákóczi - Fekete Orsolya (accesari: 1996)

» Legenda despre comoara lui Rákóczi - Horja-Gál Orsolya (accesari: 2706)

» Monografia scoalei din comuna Jibou - Dumitru Ilea (accesari: 2493)

» Privelisti din tara - Nicolae Iorga, Bucuresti, Editura pentru turism, 1974 (accesari: 1735)

» Statui ale lui Wesselényi in cununa muntilor Ses, Meses si Faget - Mátyus Éva (accesari: 2622)

» Castelul din Jibou (1973) - Szépréti Lilla (accesari: 2898)

» Comoara din Cuciulat - Györfi-Deák György (accesari: 2883)

» Aurul de piatra - Györfi-Deák György (accesari: 2371)

» Imagini vechi ale orasului Jibou - www.bilet.go.ro (accesari: 4251)

Castelul din Jibou (1973)

Szépréti Lilla

(citit de 2898 ori)

În marea salã de mese, unde statul major al armatei de luptãtori pentru independenþã din tabãra de la Jibou, aflat sub comanda generalului Kazinczy Lajos, ºi-a depus armele (în sensul propriu al expresiei, cãci ofiþerii ºi-au inºiruit sãbiile ºi chivãrile pe o masã prelungã), acum îºi dorm somnul de dupã-amiazã niºte adolescenþi. Pereþii încãperii sunt împodobiþi cu strãchini colorate de ceramicã.
- Trebuie sã-i trezesc la cinci, îmi spune Daroczi Ferenc, croitorul-ºef al Cãminului de Copii, care ºede pânã atunci cu mine ºi-mi enumerã toate câte se gãsesc în acest castel: clasele gimnaziale, casa pionierilor, tabãra de varã pentru preºcolari. Tot aici îºi fac practica studenþii de la Facultatea de Geologie a Universitãþii din Cluj, pe care i-au cazat la parter ºi-n aripa stângã, dar la ora asta dorm ºi ei.
Ne bãgãm nasul ºi ici ºi colo, în speranþa cã vom afla vreun blazon, vreo stucaturã, vreo sobã de teracotã pictatã sau vreo piesã de mobilier uitate din alte vremuri, dar degeaba! Nu gãsim nimic, doar pereþi de o goliciune cazonã ºi o puzderie de paturi metalice.
- Pot sã vã arãt un blazon la parter, îmi spune cu ferealã croitorul ºi-mi aratã pe unde sã cobor, în rest n-a rãmas decât piatra zidurilor.
ªi iatã cele douã blazoane pompoase, cioplite în piatrã, din faþa uºii de la baie. Unul, fãcut în 1739, poartã numele lui Wesselényi István. E mai vechi decât însuºi castelul, oare cum a ajuns aici?
Construcþia castelului a fost începutã, potrivit celor mai recente teorii, abia cu patruzeci de ani mai târziu, în 1778. Wesselényi Miklós, acest aristocrat cu apucãturi romantice, "bourul din Jibou", ar fi putut sã se apuce ceva mai devreme de ea, deoarece moºia îi aparþinea, iar conacul pãrintesc nu mai corespundea pretenþiilor sale, dar mai întâi ºi-a gãsit altceva de fãcut. ªi-a dobândit soþia, pe Cserey Heléna, rãpind-o dintr-o mãnãstire sibianã (mai târziu, registrul ei de cheltuieli, þinut cu o meticulozitate femininã, a lãmurit mai multe aspecte neclare legate de înãlþarea castelului). La început, a luat-o cu sine în tabãra din Galiþia, unde i-a fost alãturi pânã când nãbãdãiosul nobil s-a hotãrât sã spunã adio vieþii cazone ºi a revenit acasã, la Jibou. A avut o viziune îndrãzneaþã (în acea epocã, multe fapte mãreþe pluteau în aer) ºi a decis sã ridice un castel imens, dupã modelul celor din împrejurimile Budapestei. Dar n-a reuºit sã termine decât corpul principal, cel dinspre nord, deoarece între timp, în 1785, Wesselényi, cãlãreþul pãtimaº, s-a supãrat pe Johann Haller, contele din Gârbou, ºi-a alcãtuit un corp de armatã format din 400 de dãrãbani ºi iobagi, iar apoi a pornit împotriva lui ºi l-a asediat dupã tot tipicul. Ca urmare a acestor fapte demne de pana unui Mikszáth Kálmán, pentru care împãratul l-a azvârlit în temniþã, precum ºi datoritã faptului cã era foarte greu sã gãseºti pe atunci meºteri pricepuþi pe cuprinsul Ardealului, lucrãrile de construcþie a castelului s-au întins vreme de peste treizeci de ani. Clãdirea a fost inauguratã în 1807, dar, în comparaþie cu planurile iniþiale, castelul a rãmas neterminat. Chiar ºi aºa, el este cel mai mare ansamblu baroc din þarã.
Ca sã evitãm ºi în continuare sã tulburãm liniºtea celor care se odihneau, am propus sã ieºim afarã, în loggia. Lucru imposibil. Aºezate pe frumoasa terasã cu linii unduitoare, un ºir de dulapuri acopereau minunata priveliºte a grãdinii.
- Nu s-ar putea muta altundeva? îl întreb pe croitorul-ºef.
- Le-am înghesuit peste tot, îmi aratã coridorul de unde de asemenea nu poþi sã priveºti în afarã din cauza mulþimii dulapurilor. Chiar ºi aºa, revine numai câte unul pentru doi copii.
Rãmâne doar parcul. Oricum, precum vãd, el pãstreazã cel mai fidel amintirea celor doi Wesselényi.
Între siluetele prelungi de tuia ºi tufiºurile tunse se întrezãreºte un tânãr. Este administratorul clãdirii. Se prezintã cu o voce scãzutã: Sabãu.
Îi mãrturisesc pe data amãrãciunea ce m-a cuprins. Dã din mânã a lehamite:
- Ultima datã m-am adresat consiliului popular, ca sã ne ajute. Mi-au zis sã-mi vãd de treabã. Ãsta nu-i un monument arhitectonic, mi-au spus. Aþi mai pomenit aºa ceva? Deºi ºtiu foarte bine, ºi dintr-odatã obrazul îi fu luminat de freamãtul caracteristic elevilor silitori, cã este cel mai frumos castel baroc din Europa Centralã ºi, totodatã, cel mai vechi!
Mai bine sã intrãm în grãdinã ºi sã ascultãm:
Mai vârstnicul Wesselényi, care, deºi poseda o sumedenie de vinuri alese, "manifesta oroare faþã de bãuturile alcoolice ºi se lãsa aprins numai de fierbinþeala sângelui sãu", precum a consemnat Kemény Zsigmond, parcã tocmai ar traversa-o în galop. Se pregãteºte sã vâneze cerbi sau tocmai ºi-a aruncat fiul, pe Miklós, în spinarea celui mai nãrãvaº armãsar al sãu?. Când i-a murit ºi cel de-al zecelea copil, a pus sã se zideascã uºa cavoului familial, dar a dovedit destulã putere ca sã-l creascã într-un mod spartan pe Miklós, dupã cerinþele spiritului sportiv englezesc, aflat pe atunci la modã. Astfel tânãrul a devenit un cãlãreþ neînfricat, un trãgãtor de elitã, un spadasin neîntrecut, chiar un barcagiu pe cinste, deoarece el a fost luntraºul care în timpul inundaþiei din 1838 a salvat vieþile a sute de oameni. Berzsényi l-a asemuit pe acest scriitor ºi om politic din perioada reformelor transilvãnene cu "o torþã olimpicã".
Grãdina este la fel de frumoasã ºi astãzi.
Kazinczy (tatãl generalului paºoptist) a trecut pe aici în 1805, apoi a revenit peste paisprezece ani. El a descris în termeni elogioºi atât parcul, cât ºi bãncile, plopii italieni, lacul "plin de verdeaþã". Manejul (care azi ne oferã o priveliºte interesantã, fiind transformat în salã de mese) "ar merita sã fie prezentat în mai multe volume decât sunt cele din biblioteca târgu-mureºanã." Având odatã prilejul, mai tânãrul Wesselényi i-a dãruit lui Kazinczy un preafrumos bidiviu din celebra herghelie jibouanã, fapt care l-a bucurat mai mult decât oricare dintre succesele sale literare.
ªi oare în care colþ al parcului ºi-au susþinut spectacolele odinioarã artiºtii din trupa clujeanã de teatru? (Jiboul a fost singurul sãlaº artistocratic, unde artiºtii cei hoinari s-au simþit întotdeauna acasã.) Dar niciodatã n-au jucat pe parchetul din sufragerie, ci pe scena improvizatã în fazanãrie. Repertoriul cuprindea mai cu seamã piese cu subiecte vânãtoreºti. Undeva am citit cã odatã au mânat pe scenã un mistreþ întãrâtat, pe care eroul principal trebuia sã-l împuºte, acolo, în vãzul publicului înspãimântat. Dindãrãtul decorurilor de carton pictat veghea cu degetul pe trãgaciul altei arme ºi bãtrânul Wesselényi.
Bãtrânii arbori multiseculari au fost ºi martorii jocurilor pãstoreºti, organizate de Wesselényi în fiecare primãvarã. Mai întâi, rândaºii mânau frumoºii armãsari pur-sânge arab, împodobiþi cu funde colorate, pocnind des din bice; apoi, în sunete de corn, se înfãþiºau pãstorii cu vitele lor ºi pornea sã cânte muzica. Petrecerea ºi ospãþul þineau adesea pânã noaptea târziu. "Orice prieten al vinurilor, orice gurmand putea sã se îndestuleze cu cele mai alese îmbucãturi", mãrturiseºte Kemény Zsigmond.
Am fi vrut sã vizitãm ºi cavoul familiei, ca sã ne depunem omagiile în faþa mormântului unde se odihneºte "bourul din Jibou". Dar monumentul funerar se gãseºte sus, pe cuprinsul parcului englez transformat în grãdinã botanicã. E ferit cu grijã de vizitatori: în zadar apãsãm clanþa porþii, scârþâie, dar nu se deschide.

În româneºte de Györfi-Déak György

din volumul: SZÉPRÉTI LILLA - Régi és új világ. Képes levelezõlapok. (Lume nouã, lume veche: ilustrate poºtale). Cluj, Ed. Dacia, 1981. p. 193-195.