Articole despre orasul Jibou.

» Orasul Jibou - Daroczi Iosif, Daroczi Viorica, Coste Gheorghe, Coste Daniela (accesari: 4363)

» In sus si in jos prin Salaj - (fragment) - Beke György (accesari: 2054)

» Legenda Dealului lui Rákóczi - Fekete Orsolya (accesari: 1996)

» Legenda despre comoara lui Rákóczi - Horja-Gál Orsolya (accesari: 2706)

» Monografia scoalei din comuna Jibou - Dumitru Ilea (accesari: 2492)

» Privelisti din tara - Nicolae Iorga, Bucuresti, Editura pentru turism, 1974 (accesari: 1735)

» Statui ale lui Wesselényi in cununa muntilor Ses, Meses si Faget - Mátyus Éva (accesari: 2621)

» Castelul din Jibou (1973) - Szépréti Lilla (accesari: 2898)

» Comoara din Cuciulat - Györfi-Deák György (accesari: 2883)

» Aurul de piatra - Györfi-Deák György (accesari: 2370)

» Imagini vechi ale orasului Jibou - www.bilet.go.ro (accesari: 4251)

Aurul de piatra

Györfi-Deák György

(citit de 2370 ori)

PIRAMIDELE EGIPTENE ªI PIETRELE DE PE SOMEª Strãzile din Jibou conþin în asfaltul cu care sunt pavate pe alocuri numuliþi, niºte fosile care aratã ca niºte monede de piatrã. Ele sunt cãsuþele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trãit în Terþiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vãlurea oglinda unei mãri calde, care apoi s-a evaporat ºi a lãsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic, etc. Urmaºii de azi ai numuliþilor sunt foraminiferele, microorganisme ce pot fi vãzute doar la microscop, greu de comparat cu rudele lor de acum 60 de milioane de ani, care au avut condiþii propice dezvoltãrii, au proliferat ºi au ajuns sã aibã forme... uriaºe, de câþiva milimetri sau chiar centimetri.
"Bãnuþeii" de acest fel sunt rãspândiþi peste tot în lume. Înveliºul strãlucitor de alb al piramidelor egiptene a fost fasonat din blocuri de calcar numulitic. Granulele acestora sunt de ordinul milimetrilor, mãrunþele în comparaþie cu fosilele de pe Someº, care ating frecvent trei centimetri. În alte locuri de pe glob, numuliþii mãsoarã chiar opt-zece centimetri (aproape cât o dischetã de calculator). Lumea savantã a catalogat circa 200 de specii, dintre care vreo douãzeci se gãsesc ºi în România. Ele fi diferenþiate despicându-le, turnând acid peste ele sau studiindu-le la microscop, unde, ne destãinuie profesorul clujean Iustinian Petrescu, "cãsuþa animalului apare împãrþitã de pereþi fini în mici cãmãruþe pline altãdatã de corpul unicelular, aproape hialin, al animalului..."
Dupã câteva milioane de ani, apele mãrii s-au retras, pe pãmânt au apãrut oamenii, diferitele imperii (roman, german, otoman, habsburgic), monarhia de drept constituþional, republica popularã, republica mai puþin popularã, republica pur ºi simplu republicã, taxa pe valoare adãugatã, zonele defavorizate ºi bancnota de cinci sute de mii. Istoria s-a transformat în legendã.

BÃTÃLIA DE LA JIBOU
La începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis, în 11 noiembrie, curuþii principelui ardelean Francisc Rákóczi, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperialã austriacã comandatã de generalul Herbeville. Celor dornici sã afle mai multe le recomandãm sã-l citeascã pe George Bariþ, autorul unor voluminoase "Pãrþi alese din istoria Transilvaniei pe douã sute de ani din urmã", reeditate în 1994 de Inspectoratul pentru Culturã al judeþului Braºov, unde sunt traduse ºi reproduse pe larg, uneori comentate cam veninos (vezi cazul lui Pintea Viteazul, care în concepþia lui Bariþ "trece în memoria poporului de un hoþ mare ºi cãpitan de hoþi"), fragmente din autobiografia principelui ºi "dupã chronicarul Mich[ail] Cserei".
Oamenii lui Rákóczi aveau misiunea sã creeze un sistem defensiv care sã nu permitã trecerea austriecilor prin strâmtorile Someºului. Ei au încercat sã sape o linie de tranºee ºi ºi-au construit douã redute, una pe dealul Cigleanului ºi una dincolo de valea Agrijului, unde ºi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile ºi datoritã apariþiei bruºte a austriecilor, care, conduºi de un þãran bãtrân, ºi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sãratã, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaþiile neterminate n-au fost de nici un folos.
Principele dispunea de "patru regimente de cãlãrime ºi nouã de pedestrime de câte una mie unul, cum ºi cinci sute de pedeºtri francezi", faþã de 20.000 de nemþi, "comandaþi nu atât de Erbeville, care era un general bãtrân ºi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick ºi Klöckesberg, se bãturã cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naþiune, sãrind de pe cal ºi aruncându-se drept în ºeanþul castrelor ungureºti, la un moment provocã asaltul grãniþerilor ºi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureºti ºi toate regimentele cãlãreþe de curuþi o luarã la fugã care încãtrãu, iar sârbii îi persecutarã pânã la un loc."
Aici îi aºteptau soldaþii ridicaþi din rândul iobagilor de diferite naþii, comandaþi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, pânã au fost mãcelãriþi aproape cu toþii. Protejat de scutul lor, "Rákóczi abia scãpã cu fuga pe la Gherla ºi Beclean înainte, lãsându-ºi castrele întregi în prada menþilor".
La izbânda austriecilor a contribuit ºi atitudinea duplicitarã a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit sã atace duºmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie ºi sã-l prindã într-o încercuire, dar care a preferat sã stea pe loc, sã aºtepte ºi sã se retragã fãrã sã se fi angajat în luptã.

COMOARA PRESCHIMBATÃ ÎN PIATRÃ
Legenda zice cã principele ar fi pãrãsit câmpul de luptã refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someºului pânã în vârful dealului care îi poartã numele (cunoscut ºi ca Pisciul Ronei), de unde a contemplat dezastrul ºi ºi-a jelit ostaºii. Unii zic cã pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiþã subpãmânteanã, pe care mulþi o cautã de atunci, în ascuns sau sub oblãduirea unor organe interesate.
Alþii se îndoiesc de existenþa comorii. Ei povestesc cã Rákóczi n-ar fi avut timp sã facã asta, deoarece dupã el s-au repezit mai mulþi ostaºi cãlãri ("ráczok") ºi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmãritorii s-au apropiat prea tare, fugarul ºi-a golit toþi sãculeþii, toate buzunarele de bani ºi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au vãzut monezile strãlucitoare, soldaþii ºi-au strunit caii ºi au descãlecat sã-i adune, ba chiar s-au ºi ciondãnit oleacã, vreme în care principele a reuºit sã scape. Legenda zice cã era atâta aur, încât cãtanele le-au îndesat în buzunare pânã au stat sã le plesneascã.
Apoi au sãrit din nou în ºa ºi ar fi continuat urmãrirea, dar n-au mai ºtiut pe unde sã meargã mai departe, deoarece principele, prevãzãtor, a folosit un ºiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Ladislau cel Sfânt, cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemã la care a recurs apoi ºi Negru Vodã când l-au strâmtorat tãtarii (1241): ºi-a schimbat calul cu unul ale cãrui potcoave fuseserã puse de-a-ndoaselea, astfel încât el sã fugã înainte, dar urmele sã arate cã a venit.
Încurcaþi de acest vicleºug, urmãritorii au fost nevoiþi sã revinã în tabãrã. Dupã ce-au scãpat de muºtruiala cuvenitã, s-au întors la trupã ºi au început sã se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au bãgat mâna în buzunar, ca sã scoatã un ban de arãtat, n-au gãsit decât aceste discuri lenticulare de calcar, ca niºte monede. Furioºi, au început sã suduie ºi le-au azvârlit cât colo, "mama lui de alchimist, ne-a pãcãlit cu aurul sãu fals". De atunci, zice legenda, bãnuþii se gãsesc peste tot prin împrejurimi.
În celelalte pãrþi ale vãii Someºului ºi în Albeºtii de Argeº, unde mai pot fi întâlniþi, numuliþii poartã numele de "banii dracului". Dar în Jibou
bãtrânii considerã cã preschimbarea aurului în piatrã a fost o minune cereascã, care a permis unui suflet nobil sã scape nevãtãmat ºi sã reia apoi lupta împotriva celor care "au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier", precum a lãsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci.

FEMEILE ªI RÃBDAREA TIMPULUI
Nepoata acestuia din urmã, Cserey Helena, deºi crescutã în credinþa catolicã (familia provenea din Secuime), s-a lãsat rãpitã dintr-o mãnãstire sibianã de protestantul Nicolae Wesselényi senior ºi apoi, spre stupefacþia aristocraþiei vieneze, l-a luat de bãrbat. De dragul ei, "bourul din Jibou", baronul cel pãtimaº ºi încãpãþânat, a început construcþia celebrului castel sãlãjan, unul dintre capodoperele barocului târziu, care azi e împãrþit între Grãdina Botanicã ºi Clubul Copiilor din Jibou. Ei sunt pãrinþii acelui Wesselényi care stã de vorbã cu baciul Gheorghe Pop din Rona în plin centrul Zalãului. Dar despre aceºtia vom vorbi altã datã.
O altã legendã, mai puþin fidelã adevãrului istoric, susþine cã Rákóczi a avut ºi o fatã. Aceasta s-ar fi refugiat într-o pivniþã (sau alt capãt de tunel) situatã într-una dintre vãioagele labirintice din jurul Varului, unde trãieºte ºi astãzi, fãrã sã fi îmbãtrânit deloc. Ea l-a jelit atâta pe pãrintele ei, încât în cele din urmã a orbit. Cu toate acestea, s-a apucat, pe pipãite, sã brodeze o cãmaºã a morþii. Motivul este cu ochiuri în cruce, dar nu reuºeºte sã facã decât unul în fiecare an. Zic unii cã în ziua când va reuºi sã-ºi termine cusãtura, se va întoarce tatãl ei. Alþii zic cã atunci va veni sfârºitul lumii, iar sufletele se vor înfãþiºa dinaintea Domnului, pentru Judecata de Apoi. Fecioara oarbã este zãritã uneori, mai cu seamã primãvara devreme, când apar ghioceii, de copiii care vin în zonã ca sã culeagã flori. Dacã cineva încearcã sã se apropie de ea, fuge ºi dispare în dreptul unei surpãturi.
În realitate, dupã ce a reuºit sã dejoace intrigile curþii imperiale, care l-au despãrþit de prima sa logodnicã, Magdalena de Hessen-Darmstadt, Rákóczi s-a cãsãtorit în 1694 cu Karolina Amalia de Hessen-Rheinfels. Au avut patru copii, primul nãscut în 1696, al cãrui naº a fost însuºi împãratul Leopold. Dintre toþi, doar doi au ajuns la o vârstã adultã, pe care-i aminteºte ºi Bariþ: "Iosif nãscut în 1700 ºi Georgie" (1701-1756), care dupã rãzboi "au fost reþinuþi în Viena unde li s-a dat creºterea veacului lor, iar dacã au crescut mari, li s-a dat titlu de marchizi cu venit anual de 7000 ºi de 6000 fl.; au fãcut însã datorii foarte multe, apoi au fugit, Iosif la Roma, Georgie la Paris, unde a mers ºi frate-sãu. În 1738 dupã înnoirea rãzboiului turco-austriac sultanul numise pe Georgie principe al Transilvaniei ºi-l înaintase cu oaste pânã la Vidin în Bulgaria; într-aceea papa îl excomunicase, austriaci iil spânzurarã în efigie, iar el nefericitul emigrant fãcu bine ºi muri în 9 Nov al aceluiaºi an la Cernavodã în etate de ani 38."
Bine, vor zice apãrãtorii înrãiþi ai veridicitãþii legendelor, "care poartã un sâmbure de adevãr", aceºtia au fost descendenþii sãi legitimi. Poate cã amintita fatã s-a nãscut dintr-o legãturã amoroasã tãinuitã. Nu credem acest lucru: cum Rákóczi s-a nãscut în 1676, rezultã cã în 1705 avea 29 de ani, deci n-ar fi putut sã aibã o fatã de 16-18 de ani.