Autor: prof. Pascut Aurel, 2002

La aflarea vestii ca Liceul Teoretic din Jibou va purta numele prozatorului ardelean Ion Agarbiceanu, multi s-au intrebat de ce aceasta alegere? Pe buna dreptate cei mai putin cunoscatori s-au intrebat ce argumente exista pentru aceasta alegere.

In urma cu 6 ani, cand veneam la conducerea acestui liceu, ca si mai apoi, am discutat cu colegii perspectiva atribuirii unui nume scolii noastre, alegerea unui patron spiritual. Cercetarile noastre nu au fost zadarnice. Unii au optat pentru nume cu rezonanta istorica. Cele mai vehiculate au fost cel al lui Alexandru Papiu Ilarian (nascut in satul Bezded de langa Garbou) sau Corneliu Coposu (a carui mama era originara din comuna Surduc, din familia Anceanu).

Cum aceste nume au fost acordate unui liceu respectiv unei scoli generale din Zalau, posibilitatea optiunii a cazut. Si apoi, in buna parte scolile salajene au optat pentru nume preluate din istorie.

Din Jibou nu s-au ridicat nume deosebite pana in prezent (in sfera stiintei sau culturii), ca sa poata fi o optiune justificata.

In lecturile noastre am aflat ca, desi s-a nascut si a copilarit in comuna Cenade de pe Tarnave, pe care o evoca cu nostalgie, in primii ani ai secolului XX viitorul scriitor, in urma mutarii familiei la Somes-Odorhei (7 km de Jibou) pe domeniile Sulutului (fundatia metropolitana al carui bursier era Agarbiceanu), cunoaste lumea locuitorilor de pe Somes. In vacante, aici desfasuta o vie activitate culturala. Adesea juca teatru cu alti studenti din comunele apropiate, aflati si ei in vacanta, facand proiectele culturale in spiritul societatii de lectura "Petru Maior" care-i indemna sa propage lectura nationala in mediul satesc. Se incumeta sa joace un repertoriu clasic: "ne-am avantat la o noapte furtunoasa si chiar la Napasta. Iar intr-un an, cand veneam un numar restrans de actori - studenti si domnisoare - , am fost silit sa scriu o piesa teatrala anume pentru ei." intr-o evocare publicata in Unirea din 29 august 1903, peisajul somesean ii sugereaza impresii melancolice. Somesul e apa trista, fara cantece. Nu poate rivaliza cu Oltul si Tarnavele. Pe maluri se intind pamanturi grofestiori arendate strainilor. Taranii romani nu poseda pe aici nimic. "Pare ca nu sangele lor a ingrasat plaiurile acestea ! Pare ca multele ramasite romane, ce se gasesc pe valea Somesului, n-ar spune a cui odrasle sant, si ca ei sant bastinasii, ei ar trebui sa fie stapanii. Stranepotii celor ce au pornit sub vulturii Romei si au patruns in inima Dacii, - azi se multumesc cu un codru de malai, si nici acela de multe ori nu-l au" (M. Zaciu, Ion Agarbiceanu, p. 60). In 1904 viitorul scriitor se intoarce la Blaj obtinand un "absolutorium" al Facultatii de teologie. La Somes-Odorhei ii ramanea familia in frunte cu tatal sau "vigil-silvanalul" Nicolae Agarbiceanu.

Un alt moment al contactului cu aceste locuri al scriitorului ii reprezinta stabilirea unui frate, Vasile - inginer cadastral, in orasul Jibou, avand casa vizavi de actualul lacas al liceului. Aici venea adesea scriitorul, conform marturiilor ilustrei profesoare Stela Marina, actualmente pensionara in Baia-Mare, fiica lui Vasile si nepoata scriitorului. Ion Agarbiceanu venea des la fratele lui, la Jibou. Intre amintirile nepoatei este sic ea privitoare la placerea preotului de a se plimba decult, in gradina, prin roua, imbracat in hainele de zi ale fratelui. Sant inca in Jibou azi locuitorii dcare si-l amintesc pe Agarbiceanu trecator pe strazile orasului.

Acestea ar fi cateva sumare argumente ale contactului cu aceste locuri ale scriitorului.

Sentimental insa ne simtim legati de existenta acestui scriitor roman ardelean, care in cele peste 80 de volume publicate evoca o lume aparte, cu predilectie spre lumea taraneasca si a marilor intelectuali de la tara, dupa cum marturiseste el insusi.

"Eu - pe langa scrisul de inceput - cu impresii si amintiri din copilarie, si la care revin la batranete - dupa legea batranetelor - mi-am scos materialul de l-am prelucrat, din viata alor doua paturi sociale din Ardeal: taranimea si asa numita la noi "patura culta". Amandoua paturi sociale deplin formate.

Taranimea de veacuri, patura culta de mai bine de un veac. Mai bine am cunoscut taranimea si din viata ei am scris zeci si poate sute de icoane, de tipuri, de fracmente, de Crampeie de lupta, de infrangeri si biruinte." Cine stie daca in povestirile si romanele lui Agarbiceanu nu se vor fi strecurat si trecatori de pe meleagurile noastre?

S-ar putea adauga multe argumente. Ca romani transilvaneni, legati cu fire patriotice de pamant, ne regasim in lumea lui Agarbiceanu si prin filonul patriotic al ei. Autorul s-a simtit totdeauna legat de predecesorii sai, cum si noi ne simtim astazi la fel:

"Am fost ingenuncheat, dar pe pamantul tarii mele. De cate ori genunchele meu a atins pamantul, eu am fost mai aproape de sanul maicii mele...

Auzeam mai limpede si mai clara soapta parintilor si a stramosilor din morminte si glasul lor imi mangaie inima arsa. Dragostea ce ma leaga de ei, de inima lor buna si larga, incalzea stratul de pamant ce-i acoperea; prin pajistea verde patrundea pana la mine iubirea lor, dulcea lor mangaiere da viata pamantului pe care ingenuncheam, parandu-mi uneori ca el insusi mi-e tata si mama, ca il el s-au risipit sufletul parintilor si stramosilor".

In acest fel credeam ca numele lui Agarbiceanu vine de departe, din stramosi si el este un simbol in care ne vesnicim.