licjibou.ro/forum

[iuli_nrb]

Nu-mi face dragostea sa plânga

Ma-neaca lacrimile ei

De ce sa nu o vezi zâmbind?

Surâsul ei sunt ochii mei.



De ce sa n-o cuprinzi în brate?

Nu-mi alunga iar dragostea!

Te lasa inima pe tine

Sa nu te-mbogatesti cu ea?



De ce s-o furi? Ti se ofera!

Furat-ai inima oricui,

Insa acum ma ai pe mine.

Nu-mi pune dragostea in cui!







Inlacrimat cu perle



M-as naste inc-o data sau pentru-ntaia oara

Cand visul meu rebel, l-as aduna din stele

Cu ochii mintii te-am vazut deja

Aveai sufletul înlacrimat cu perle.



Simteam cum viata mea pustie s-a facut

S-a-ntunecat de valuri venite din senin

Credeam ca am blandete in inima mea mare

Insa pe langa tine, a mea e cu venin.



Desi nu te-am vazut, dorul rau ma sugruma

Ma strange ca un cleste atat de tare-n piept

De am avut ca suflet, vreodata jumatate,

Sa-l regasesc, de-o viata tot astept!



De-ti place visul meu, ramai in el de-a pururi!

As fi ca o printesa într-un castel blocat,

De as iesi din el, te-as pierde si pe tine,

Chiar si tu stii cat ar fi de pacat...

[iuli_nrb]

DINCOLO DE TIMP

O zi e cât un veac, veacul cât o secundă

Nu mai există timp, nimicul mă inundă

Iar viaţa ca un vis, trăit de nu ştiu cine

A fost aievea totul, ori nu mai ştiu prea bine?



O amintire-mi bate prin tâmpla ce n-o am

Mă las descătuşată de tot ce nici n-aveam

Rămasă în suspans, aud bătând, îmi pare

O inimă vibrând din ce în ce mai tare.



Se zbuciumă, se zbate, o ţin ca într-un pumn

De l-aş deschide oare, nu s-ar preface-n fum?

De parcă de-aş avea o inimă, ar şti

Că n-are rost să bată ca şi cum aş trăi.



Mă simt numai un punct, doar cât un vârf de ac

Apoi, cât o planetă îndată mă dilat

Este cuprins în mine, pulsând fără-ncetare

Întregul univers ce cu nesaţ mă are.




Aş lăsa toamna




Aş lăsa toamna

să se joace cu altcineva

dacă ar vrea...

culorile ei

le pot privi altundeva

numai nu prin părul meu

unde soarele

şi-a făcut culcuş

şi i-am promis

că n-o să-l gonesc

lăsându-l să-mi cureţe

toate dorurile...

ce le-aveam

cândva

într-o toamnă...

http://www.youtube.com/watch?v=RgtEUr_n9vM



Mi-ai lipsit prea mult




Mi-ai lipsit prea mult

ca să te caut

şi vor mai trece vieţi

obişnuindu-mă cu gândul

că trebuie să te găsesc



mi-ai lipsit demult

ca să te găsesc

de câte vieţi va fi nevoie

ca să-mi amintesc

unde să te caut?

[iuli_nrb]

Fără tine


Eşti suflet geamăn mie printre stele,
Tu-mi cauţi ochii, eu, a ta privire;
Ne-am fi-mpletit destinul printre ele,
De nu ne-ar fi răpus o despărţire.

Frumosul vis ne macină gândirea,
Mi-aş umple trupul de-a ta sărutare,
De tine-mi este plină amintirea,
Dar nu ştiu cui pot cere îndurare.

Răsunet cald al inimii ce-mi bate,
Cu vocea ta, m-aş scufunda îndată;
Simţirea-mi să mai spere, nu mai poate...
Nu-ţi voi simţi sărutul niciodată.

Ne-am căutat parcă de-o veşnicie,
M-ai întâlnit, când era prea târziu,
Şi inima-mi va fi mereu pustie,
Căci fără tine, să iubesc nu ştiu....



Cere-mă!



Înmuguresc în noapte scăldându-mă pe lună,
Îmi mângâie dorinţa cu stelele pe trup.
Mă cere ei cu rugă şi strânge-mă de mână
În noaptea când pe boltă şi vrăjile se rup.

Să-ţi fiu o adiere cerută nesfârşirii,
Veşmânt de raze albe ţesute dintr-un fir
De vise coborâte în tremurul iubirii
Când dormi, să-mi simţi sărutul ca unui musafir.

Luminii dintre nopţi mă cere cu un dram
De fericire prinţe - şi cu un dor în piept
Pe trupu-mi răcorit în pudră de silan
Curg flăcări de magie şi-atât de mult aştept…

Mă cere apei line ce susură-n aval
Cu unde cristaline şi magice mă nudă!
Vibrez de aşteptare, tânjind pe-al apei mal
Oricui ai să mă ceri, eu sper să te audă!



Regăsire


O pală de vânt rătăcită în noapte
Alungată de dor, să te afle prin lume
Să-ţi adulmece trupul, razbind mii de şoapte
Iar buzele mele să-ţi şoptească pe nume.

Mi-am uitat ochii în zări depărtate
Şi gândul, o formă de tine şi-a luat.
Buzele calde le-am crezut vindecate
Dar în vremuri apuse, cute grele-au brăzdat.

Ochii-mi sunt noi, clădiţi fără tine
Inima-mi bate la fel cum o ştiu...
Te vei pierde regasindun-te-n mine
Când aer şi apa şi foc o să-ţi fiu...




Sunt aici şi sunt acolo


Sunt aici şi sunt acolo, pretutindeni mă răsfir
O particulă-a iubirii mă hrăneşte şi-o respir,
Când în sufletu-mi sămânţă ai dat rod şi-ai încolţit
Sunt acolo şi aici, fir de dragoste sădit.

Sunt născută să iubesc şi-aş iubi să fiu născută
Viaţa-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută
Şi îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac
Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac.

Sunt un leagăn ce cu braţe către viaţă mă înclin
Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin.
Sunt de toate şi nimic, cât un punct în Univers
Dar nimic nu mă opreşte ca să te aştern în vers


Eşti doar un nebun


Ai promis c-o să mă furi
Inima mi-o iei şi fugi!
Eşti în stare să te juri
Că la inimă mi-ajungi.

Dar de poţi, ia-mă pe ziuă
Şi mă du prin ţări străine ;
Nu mai bate apa-n piuă
Lumea-n cap, s-o iau îmi vine.

Dar să mă aduci spre seară
Ca în patul meu să fiu,
Când se lasă noaptea-afară
Vreau în casă să mă ştiu.

De nu,-n altă parte fură
Inimei lacăt îi pun.
Poate crezi că sunt prea dură
Dar tu eşti doar un nebun.




Cântecul gărgăriţei


Tupilată dup-o floare,
Am zărit o gărgăriţă
Când se proteja de soare
C-o umbrelă-n foi de viţă.

Pistruiată-n punctuleţe,
Micuţă cât o alună,
Roşie pe frunze crete,
Parcă-i un vârf de căpşună.

Am cules-o fascinată
Şi pe deget s-a suit.
Gărgăriţă, zboară-ndată
În ce parte mă mărit!

Dar să zboare, nu a vrut;
Stând în palma mea, umilă,
Cântecul nu i-a plăcut,
Sau ştie că nu-s copilă?

Când trupul i-am învelit
Cu un deget, a zburat...
Stai, că doar te-am păcălit!
Nu sunt eu de măritat.


Aşteptare celestă


De-ntârzii mai mult de un mileniu

Nu te-aştepta să mă găseşti cum ştii,

Voi fi plecată ca să mătur stele

Ca-n beznă tot atâta timp să fii!



De n-o să vii decât peste un veac

Voi fi plecată ca să muşc din soare!

Să nu te-aştepţi să-ţi vin în ajutor

Sau să te-ntampin cu o lumânare.



De-ntârzii zeci de vieţi, să nu mă cauţi

Căci voi sorbi oceanele cu sete

Iar Noe dacă nu-ţi oferă Arca

Te vei umfla mai rău ca un burete.



De ochii tăi, pământul am să-l fur

De n-ai să vii în clipele terestre

Şi o să-l pun la mine-n dormitor

Ca să-l pândeşti privindu-l prin ferestre.



Şi o să curg ca ploaia peste casă

Cu lacrimile ce-n timp le-am irosit

Te vor topi de-atâta aşteptare

De ciudă că de-o viaţă n-ai venit.



Valsul lunii


O melodie în surdină
Se-aude-n noapte curgător...
Cântă luna la mandolină,
Ţesându-i stelele covor.

Şi la pian acorduri saltă,
Aplaudată până-n zori,
De licăriri din bolta-naltă
Ce-i fură notele prin nori.

Ascult în noapte cum vibrează,
Întregul cer este orchestră.
Aş vrea să stau o noapte trează,
S-ascult duios muza celestă.

Ştie cânta şi la vioară
Şi harpa-şi lunecă prin stele,
Nici nu mai ştiu a câta oară
Mi-am rătăcit ochii prin ele.

În acest vals mă fură somnul,
Purtându-mă-n a ei cântare,
Unde îşi are luna tronul
Cum niciun astru-n în cer nu are.


Ne-ncorporăm în stele


Albeşte-mi nopţile cu mierea gurii tale
Pe pieptul meu zvâcnind să-nmugureasca zorii,
Să fluture dorinţa-n căuşul palmei tale
Si să te sorb în mine trecându-mă fiorii.

Lumea se estompează, rămâne doar magie
Purtând dovada-n vene, dorinţa răscoleşte,
Se gudură prin carne aşa cum doar ea ştie
Nimic n-o mai opreşte, din trup ne fugăreşte.

Ne taie pe din două cu gura sa flămândă,
Ne prinde-n lanţul ei, dar ne lăsăm şi prinşi.
O simt cum devorează sălbatică şi blândă
Rămâi fără suflare şi ochii îţi par stinşi.

Ne-amestecăm cu cerul şi în el ne topim
Ne-ncorporăm în stele, iar dragostea permite,
Ca la începuturi, o clipă să mai fim
Şi pentru veşnicie, cu sete ne înghite.

[iuli_nrb]

Dorinţe


Împachetează-mi luna şi

soarele în hârtie,

iar ca desert

aşează stelele într-o cutie


ca să la savurez fără ticăitul timpului

când visele le voi pescui încet

cu o ată şi-un stilet,



le voi răstigni pe coşul pieptului

ca-n noapte să nu mai plângă

că-i prea neagră şi e lungă...



ambalează şi durerea

şi ofer-o nimănui

că este a nu ştiu cui



dar să nu-i mai spui de mine

ţine-o într-o grea strânsoare

ca să ştiu că nu mai doare....





Fâlfâitul aripilor


Înaripeaza-mă

să umplu cerul cu bucăţi din mine,

să ard eterul

smulgându-mă din trup...

Am visat că am murit

şi m-am transformat în mii de virgule

susţinând cerul,

sau am murit visându-mă

că sunt legănată de fâlfâitul aripilor?

Mi-au înaripat dorinţele înaintea ta

răscolind înaltul sufletului

lăsându-mă mai întreagă ca niciodată...




Vântule, tu ştii?



Vântule, tu ştii, unde mi-e iubirea?

C-a fugit cu ea, toată fericirea

Norii-au sărăcit scuturaţi de ploi

Caută prin ei şi ad-o înapoi.



Caut-o oriunde, caut-o oricum

Nu eu am pierdut-o, m-a lăsat în drum,

M-a lăsat săracă cum nimeni nu este

Iar tu nu-mi aduci de la ea vreo veste.



Vântule eşti rău că n-aduci ce-ţi cer,

Cu o adiere, doar mă laşi să pier

Duci cu tine totul, numai tu ştii unde

De-mi găseşti iubirea, nu o mai ascunde.



Caut-o pe unde eu nu am visat

Glasu-i de-l auzi, e adevărat

Fără mine este la fel de săracă

N-o lasa-n pustiu, prea mult că să zacă.



De-i auzi suspinul tremurând pământul

Roagă-te şi tu, s-o aducă vântul!




Nopţi agăţate-n păr


S-au agăţat nopţile-n păr
ca boabele de struguri
mustind de vise
aşezate-n ciorchini
la capătul patului

hrănindu-mă din plin

la capătul patului
aşezate-n ciorchini
mustind de vise
ca boabele de struguri
s-au agăţat nopţile-n păr.



Pământul cât un bob de grâu


Se scurge timpul cu viaţa în vene,

Clepsidră ce-aruncă nisipul pierdut.

Un strop din mine şi unul din tine

Cu tot şi nimic, dintr-un bob ne-am născut.



În beznă aninat, încolţit c-o aripă

Un pământ uriaş cât bobul de grâu,

O clipă-i o viaţă şi viaţa-i o clipă

Că timpul, nimic nu-l ţine în frâu.



Adulmecă spaţiul rătăcind pe orbită.

Un grăunte cu aripi visează să fie!

O planetă de vise de iubire lovită

Să ţâşnească din ea, artificii o mie.



O parte din mine pentru tine se luptă

Aşa cum pământul doar cu noi e-mplinit.

Ne hrăneşte, apoi cu noi se înfruptă

Când bobul de grâu este pus la-ncoltit.




Mi-e frig de umbra ta


Mi-e frig de umbra ta topită-n întuneric,
Ce-alunecă pe frunze ca ţopăit de rouă.
Ai evadat din mine ca un tablou himeric,
Ca să te-mbraci furiş cu o iubită nouă.

Mi-e frig în zarea lunii ce scutură negreală,
Şoptind fără-nţeles, de leagăn melodie
Răpuşi de vraja ei,-nmuiati ca în cerneală
Te-ai strecurat cu totul în altă rapsodie.

Firavă, ca o frunză, am tremurat de toate:
De dor, de frig, de moarte, de viaţă, de amor...
Cu soarele în ochi văzut-am numai noapte,
Crezându-te pe tine iubit nemuritor.

Mi-e frig de umbra ta ce flutură-n amurg
De ochi, de trupul tău, mi se usucă gura.
Cu lacrimi de tristeţe şi frunzele se scurg,
Rupându-se din pom şi-alunecând de-a dura.

O frunză nu se rupe, durerii tot rezistă
În avalanşa nopţii, se leagănă. Cât oare?
Eu cum să cad atunci, când frunze mai există?

O să rezist şi eu, indiferent cât doare.





Ofer câte-un zâmbet


Ofer câte-un zâmbet din miezul de soare,

Topită în el, răsfirând câte-o rază

Ce-mi inundă fiinţa-n aurie culoare,

Despletind de pe deget o fragedă frază.



Ofer câte-o vorbă colorată în bine,

Înfrunzita cu rouă şi pictată cu flori,

Pot trimite un zâmbet departe de mine,

De pe tocurile munţilor încălţată, sub nori.



Ofer câte-un gând legănat în tăcere,

O privire duioasă uitată-n zenit,

Un sărut pe un deget cu glazură de miere.

Cine doreşte ca să-i trimit?

[iuli_nrb]

Drum spre lumină



O umbră se adapă din gândurile mele

Pândind pe întuneric, m-adoarme câte-un pic

Se-ncinge luna-n hora-ndărătnicelor iele

Când eu, sunt ca o frunză de-atâta învârtit.





Am ameţit de joaca-nflorită ca o zână

Cu noaptea zgribulită pe umerii mei goi

Îmi toropeşte trupul şi ca pe-un fulg l-adună

Sorbindu-mă-nsetată cu buze reci şi moi.





Mă învelesc cu stele cernute ca prin sită

Plutind în rând cu norii desprinşi dintr-o poveste

Iar eu, un punct minuscul pe bolta strălucită

Tresar că fericirea nemarginită este.



Alunec ca în lapte, uşoară ca o nucă

Simţind veşmântul rece, de viaţă dezvelit

Însă lumina blândă, de-aici o să mă ducă

Chiar dacă restul lumii va crede c-am murit.



Viaţă cu miros de iarbă


Iarba îmi săruta picioarele

ca în copilărie

când joaca îmi era permisă pe un petic

şi copacii mă confundau cu o furnică

iar eu, cu nişte uriaşi fără mâini

bogaţi în clorofilă şi poveşti...

iarba miroase a copilărie

crudă şi dulce

proaspătă şi veche

a rouă, a vânt

garnisită cu buburuze de toate culorile

pe care le înşiram în palmă

îndemnându-le să zboare

imaginându-mi zborul dincolo de ochii mei

acolo unde iarba nu creşte

şi păcat...

pentru că mirosul ierbii

mă vindecă

de singurătate şi dor

ori îmi adânceşte dorul în singurătate

dar într-un mod plăcut

aşa...ca mirosul de iarbă.



Aş pleca din mine ...


Aş pleca din mine
să trăiesc în alt timp
prin ceţuri, goală, să cutreier
şi cerul să-l descopăr
cu privirea cea limpede
făr-de ochiu-mi de sticlă
ostoindu-mi sufletul
nimănui dat...
în urmă aş lăsa totul
pentru o clipă, doar o clipă de suspans
trăită că un evadat
din cenuşiul orei
ce muşca din mine
cu colţi nemiloşi...



Aş fura


Aş fura atingerea mâinilor tale

să se onduleze pe al meu trup

ca tăcerea olarului

absorbit de lut

uitând să se mai oprească,

buzele-ţi pe gâtul meu

adormind

în timp ce ale mele

ar zâmbi peste tine

şi versurile le-aş fura

doar pentru mine

să-mi desprindă zâmbetul de pe chip

ca să te însoţească oriunde...

şi, ca o hoaţă ce sunt

nu m-aş opri din furat

decât atunci

când n-aş mai avea ce să-ţi fur...



O stea pierdută


Te-aş recunoaşte şi-acum

transformat în alt om

adunând poveşti

trăite cândva

în unele eu, rătăcită în trup de femeie

îţi pândeam gândurile

deghizându-le-n dorinţe

dar lăsate să moară de singurătate

ca stelele înşurubate pe pervazul cerului

iar tu,

alegându-mi una

m-ai lăsat să cred că o pot avea

de-a pururi...